duminică, 10 aprilie 2016

Bogdan Olteanu a cucerit medalia de argint în Superliga din Brazilia

Lansat în volei de antrenorul Ioan Șoacă, în urmă cu mai bine de două decenii, bucureșteanul Bogdan Olteanu (35 de ani) și-a mai trecut în palmares o nouă performanță. El a disputat finala Seriei A a Superligii din Brazilia, cu Volei Brasil Kirin, formație din Campinas, un oraș cu 1.164.098 de locuitori aflat la 99 de kilometri de Sao Paulo. Olteanu și colegii săi au pierdut (1:3), ocupând locul 2, cel mai bun din istoria clubului fondat în 2010.  

Pentru fostul căpitan al echipei de volei a României Brazilia este cea de-a șaptea țară în al cărui campionat evoluează. Fără a o pune la socoteală pe aceea natală. El a jucat volei în Germania, Italia, Spania, Franța, Argentina și China. Și n-a făcut-o oricum. A cucerit titlul de campion al Germaniei, Spaniei și Argentinei, a cucerit Cupa în Germania, Spania și Franța. Iar acum a jucat cu titlul pe masă și în Brazilia, obținând medalia de argint cu  Volei Brasil Kirin, care s-a înclinat (1:3) în fața lui Sada Cruizeiro Volei, formație ce terminase pe primul loc sezonul regular (n-a pierdut decât patru meciuri în toată competiția). 
Bogdan Olteanu

* Data naşterii: 11 mai 1981 (Bucureşti);
* are 1,99 m şi 96 kg (detentă în atac: 3,45 m, detentă la blocaj: 3,29 m)
* evoluează pe postul de trăgător secund
* Format la CSŞ CFR Bucureşti de antrenorul Ion Şoacă
* a evoluat la Ştiinţa Bacău (1998/1999), Universitatea Craiova (1999-2002), Friedrichshafen (Germania / 2002-2004), Teleunit Gioia del Colle (Italia / 2004-2005), Mail Service Corigliano (Italia / 2005-2006), Modugno-Noicattaro Volley (Italia / 2006-2007), Fiorese Spa Bassano (Italia / 2007-2008), Unicaja Almeria (Spania / 2008-2010), Tours Volley Ball (Franţa / 2010-2011), UPCN San Juan (Argentina / 2011-2014), Sichuan Guangzhou (China / 2014)  şi Brasil Kirin (Brazilia / din 2015)
* A fost căpitan al naţionalei la diverse acţiuni, ultima oară în preliminariile JO 2012
* peste 200 de meciuri la naţionala de seniori;
* A câştigat campionatul Germaniei (2003, 2004), cu Friedrichshafen, Cupa Spaniei (2009, 2010), cu Almeria, Cupa Franţei (2011), cu Tours, şi campionatul Argentinei (2012, 2013 şi 2014), cu San Juan;
* în mai 2014 a cucerit cu San Juan medalia de bronz la Campionatul Mondial al cluburilor, el aducâd echipei argentiniene punctul decisiv dintr-un blocaj
* a fost declarat cel mai bun voleibalist român în 2003, 2004 şi 2005
* vorbeşte engleza, italiana, spaniola, germana şi franceza
* Îi place să citească și să asculte muzică R&B, iar filmul său preferat este ”Forest Gump”
* Iubește și alte sporturi, fiind amator de fotbal și de tenis
* Preferă mâncarea tradițională 
Fondată în 2010, Vôlei Brasil Kirin Campinas a ocupat următoarele locuri în Superliga din Brazilia: 8 - 2010/2011, 6 - 2011/2012, 5 - 2012/2013, 3 - 2013/2014, 5 - 2014/2015 și 2 - 2015/2016. 

În ediția de campionat încheiată duminică antrenorul Alexandre Stanzioni s-a bazat pe următorii jucători: Thiago Brendle (libero, nr. 16),  Demian Gonçales (nr. 8), Mauricio Sousa (nr. 17), Luizinho (nr. 10), Wallace (nr. 18), Olteanu (nr. 9), Lucas Lóh (nr. 7), Pará (nr. 4), Jotinha (nr. 6), Vini (nr. 11), Michael (nr. 15), Ygor Ceará (nr. 13), Piá (nr. 20) și Baiano (nr. 12). 

Brazilia - Superliga Serie A,  2015/2016

Play Off

Sferturi de finală

Sada Cruzeiro Volei - Sao Jose dos Campos 3:0 și 3:0
Sesi-SP - Montes Claros Volei 3:1 și 3:0
FUNVIC/Taubate - Minas Tenis Clube 3:0 și 3:2
Volei Brasil Kirin - Bento Volei/Isabela 3:0 și 3:1

Semifinale

Sada Cruizeiro Volei - Sesi-SP 3:1 și 3:2
FUNVIC/Taubate - Volei Brazil Kirin 3:1, 1:3 și 2:3

Finala

Sada Cruizeiro Volei - Volei Brazil Kirin 3:1

Niciun comentariu:

FRUMOASA FRANCESCA PICCININI

LIGA CAMPIONILOR LA VOLEI LA TV (on line)